Poliţiştii au întrerupt o petrecere dintr-un cunoscut club din Capitală, la care participau 26 de persoane, iar organizatorului i s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor. Iniţial, poliţiştii au fost sesizaţi că o persoană ar fi sechestrată.
Evenimentul s-a petrecut în clubul El Grande Comandante din București. Petrecăreții s-au distrat ca înainte de pandemie, fără să țină cont de regulile impuse pentru oprirea răspândirii noului coronavirus.
„În dimineaţa de 27.12 In jurul orei 04.00, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 10 Poliţie a fost sesizată cu privire la faptul că la o adresă din zona sa, într-o societate comercială ( club) se află o persoană lipsită de libertate în mod ilegal. La faţa locului s-au deplasat de urgenţă poliţişti, care în urma verificărilor efectuate, au identificat persoana in cauza şi au stabilit că cele sesizate nu se confirmă”, transmite IGPR.
Poliţiştii au constatat, însă, că în club era în desfăşurare o petrecere, la care participau 26 de persoane.
„Poliţiştii au dispus închiderea evenimentului şi sancţionarea contravenţională a tuturor participanţilor, cuantumul amenzilor fiind în valoare de 25.500 lei. Pe numele organizatorului a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor”, anunţă Poliţia Română.
Vaccinarea în masă la nivelul întregului bloc comunitar a început de duminică, 27 decembrie. Momentul a fost marcat deja de experții în PR ai Big Pharma, astfel că presa mainstream s-a grăbit să anunțe Ziua V pentru Europa. Ziua V sau Ziua Vaccinării, cum va rămâne în istorie…
Pe întreg continentul, angajaţi din sectorul sanitar şi membri ai grupurilor de mare risc, precum rezidenţii căminelor de bătrâni, vor primi simultan prima doză de vaccin împotriva coronavirusului azi, 27.12.2020.
Primele transporturi de vaccin au ajuns încă de sâmbătă în majoritatea statelor din UE, iar unele țări deja au demarat campania de imunizare. Şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a numit Ziua V „un moment emoţionant de unitate” pentru cele 450 de milioane de cetăţeni care trăiesc în 27 de state membre ale UE.